Pastoralismul (creșterea extensivă a animalelor în aer liber) și agricultura de mare valoare naturală (sisteme agricole extinse care aduc beneficii semnificative în materie de biodiversitate) sunt sisteme de utilizare a terenurilor importante dar amenințate în Europa. În comparație cu alte utilizări ale terenurilor, acestea aduc beneficii semnificative pentru fauna sălbatică și, în întreaga Europă, conservă habitate și specii importante. Adesea, relațiile dintre aceste tipuri de utilizare a terenurilor și fauna sălbatică pot fi benigne sau se pot consolida reciproc. Cu toate acestea, acest lucru nu înseamnă că nu există provocări.

Din punct de vedere istoric, atât păstorii, cât și fauna sălbatică au împărțit aceleași spații, dar până la sfârșitul secolului al XIX-lea, fauna sălbatică europeană a fost mult redusă pe măsură ce agricultura s-a intensificat în general. În secolul al XX-lea s-a reușit recuperarea populaților de erbivore sălbatice, la care au contribuit vânătoarea durabilă și compromisurile în rândul utilizatorilor de terenuri. Odată cu creșterea populațiilor de specii pradă, carnivorele mari  precum lupii, s-au întors în mod natural, distribuția lor extinzându-se în arealul lor istoric. Unele dintre aceste specii de faună sălbatică pot concura cu sistemele de creștere pastorală și sistemele agricole de înaltă valoare naturală și pot provoca daune semnificative, cum ar fi daune culturilor provocate de mistreți sau cerbi și prădarea animalelor domestice de către lupi sau urși. Întoarcerea lor în zone unde au fost considerate extincte sau creșterea populaților în zone unde nu au dispărut au declanșat conflicte sociale polarizate și dezbateri politice la nivel înalt cu privire la modul în care ar trebui gestionate aceste specii.

Conflictele din jurul faunei sălbatice, în special lupii, concentrează din nou atenția asupra modului în care agricultura de intensitate scăzută (ex. ferme mici) este afectată de prezența lor. Pastoralismul și sistemele agricole de înaltă valoare naturală se confruntă cu provocări multiple în ceea ce privește viabilitatea economică și socială. Găsirea unor practici eficiente de creștere a animalelor pentru a face față prezenței faunei sălbatice reprezintă o dificultate suplimentară față de multe altele. Este esențial ca abordarea acestei probleme să nu fie de competența unei singure părți a societății.