Garduri, drone și ADN: Cum învață fermierii suedezi să trăiască cu carnivore mari

În peisajele pastorale din Suedia, provocarea coexistenței cu lupii și alte carnivore mari nu este o dezbatere politică îndepărtată – este o realitate zilnică gestionată prin sârmă, tehnologie și o colaborare strânsă între fermieri și consilierii agricoli.

Ingela Löfquist, consilier la Hushållningssällskapet – una dintre cele mai importante organizații de consiliere agricolă din Suedia și partener în proiectul CoCo (Co-Creating Coexistence) finanțat de UE – lucrează direct cu fermierii din sudul Suediei pentru a dezvolta și implementa strategii practice de protecție a animalelor. Spre deosebire de multe alte țări europene, tradiția pastorală a Suediei nu include utilizarea câinilor de pază a animalelor sau a ciobanilor. În schimb, țara a dezvoltat o abordare bazată pe garduri, rafinată de-a lungul anilor de experiență cu prezența carnivorelor.

„Aici, în Suedia, nu avem câini sau păstori care să ne ajute să ținem animalele pe pășune. Lucrăm cu garduri – acesta este modul normal”, explică Löfquist.

Obținerea corectă a detaliilor

Specificațiile tehnice contează. Un gard de protecție a animalelor bine construit trebuie să aibă cel mai mic fir la cel mult 30 de centimetri de sol, firul superior ajungând la 110 centimetri. Cinci fire bine întinse sunt standard. Pășunile sunt de obicei situate în apropierea fermei, fermierii efectuând controale zilnice pentru a monitoriza bunăstarea animalelor și pentru a evalua orice semne de activitate carnivoră. Dar scrima singură nu este suficientă. Löfquist indică un set tot mai mare de instrumente complementare care îi ajută pe fermieri să rămână înaintea incursiunilor carnivore.

Știința întâlnește practica

Dronele și camerele sunt utilizate din ce în ce mai mult pentru a monitoriza limitele pășunilor și pentru a detecta prezența carnivorelor înainte de producerea unui atac, oferind fermierilor o fereastră critică pentru a răspunde. Testarea ADN a apărut, de asemenea, ca un instrument puternic: atunci când un animal de fermă este ucis sau rănit, analiza genetică poate identifica carnivorul individual specific responsabil. Această precizie permite managerilor de animale sălbatice să vizeze și să îndepărteze acel animal, în loc să aplice măsuri de gestionare mai ample și mai perturbatoare.

„Putem folosi drone, camere și teste ADN pentru a vedea dacă există o problemă – poate doar un lup care trece prin gard până la pășune – și apoi putem lua doar acest animal și îl putem îndepărta”, explică Löfquist. „Aceasta este una dintre modalitățile prin care știința și cunoștințele agricole tradiționale pot lucra împreună.”

Integrarea instrumentelor științifice cu practica agricolă de pe teren se află în centrul a ceea ce proiectul CoCo explorează în cele 12 țări ale sale care fac obiectul unui studiu de caz. Înțelegerea comportamentului carnivorelor – ce preferă, ce evită și cum se deplasează prin peisajele agricole – este esențială pentru dezvoltarea unor strategii de protecție mai eficiente și mai bine direcționate.

Costul coexistenței

Coexistența are însă un preț. Gardurile de înaltă calitate sunt costisitoare de instalat și întreținut, iar pierderile de animale – chiar și atunci când sunt rare – implică atât costuri economice, cât și psihologice pentru familiile agricole. Löfquist subliniază că sprijinul financiar rămâne esențial: sistemele de compensare pentru animalele ucise de carnivore și subvențiile pentru construirea infrastructurii de protecție sunt esențiale pentru viabilitatea în practică a coexistenței. „Dacă se întâmplă ceva, dacă un animal este ucis sau rănit, fermierii au nevoie de despăgubiri. Iar atunci când doresc să construiască aceste garduri, este scump și au nevoie de sprijin”, spune ea.

Munca lui Löfquist în sudul Suediei face parte dintr-unul din cele 30 de studii de caz pe care proiectul CoCo le desfășoară în întreaga Europă, fiecare documentând modul în care fermierii, păstorii și consilierii navighează în realitățile prezenței carnivorelor pe teren. Împreună, ei construiesc baza de dovezi de care proiectul are nevoie pentru a transpune practica locală în recomandări de politici care funcționează pentru persoanele care trăiesc cu carnivore mari în fiecare zi.